Jurnalul husenului de profesie. ”Meniu gratinat pentru domnul?…”

Analizând starea intelighenției națiunii, s-a ajuns la concluzia că nimic nu-l bucură pe român mai mult decât să audă de arestări, condamnări și încarcerări. D-aia cred că ”Partidul arestării românilor” – PAR – sună foarte bine! Cât de firesc s-ar auzi în campanie ”Dă-i cu PARul frate, dă cu PARu!”. Atât de românește! ● Și tot veni vorba de un meniu ”gratinat”, adicătelea cu gratii, se pare că se pregătește unul ”ales” pentru câteva figuri – în primul rând Liviu Dragnea, dar asta în pragul alegerilor, cam peste o lună – așa, preventiv, ca să nu mai poată ”manipula alegerile”, apoi vine rândul unui liberal. ● Pare-se că fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobrițoiu, personaj din conducerea partidului dar legat puternic și de Dan Radu Rușanu, are de spus multe… celor care vor musai să îl asculte, iar apoi să îl ascundă! Hai că am ajuns să bat câmpii… parcă aș fi Dan Diaconescu! ● Hopa, alt nume care se aude prin burlan… Se aude că Vaticanul a făcut tot ce a putut pentru a nu avea o arestare cu scandal pe teritoriul său, iar acum Dan ”elodiacul” emite de pe alte meridiane. Meridiane care, oricât ar fi de însorite, sunt bătute de o boare răcoroasă… Care e pregătită să bată mai tare, dar nu chiar acum, ci după ce vor fi arestați câțiva moguli… mai moguli ca ăia de bagă benzină de o sută de lei în Bentley. ● Iar unii moguli au o problemă mai mare decât justiția – anume afacerile care le susțin politica. Se zvonește că mai multe firme de cablu vor scoate Antenele pentru că s-au săturat să plătească sume considerabile ”mogulului”. Ceea ce, în ciuda rating-ului actual și a calității multor emisiuni, va duce la o prăbușire a puterii mediatice – deci și a celei politice, bazată exclusiv pe media. ● ”Tribunul” a început o poveste despre mulți, foarte mulți bani dați de Gigi Becali liberalilor, ba chiar și altor grupuri de pe lângă partid. Iar Vadim, când deschide gura, iese foc – un fel de Apocalipsa pentru unii… E de urmărit ce va mai spune Tribunul! ● De vorbit se pregătește și un personaj care are multe chei în mână, mai ales ale Băncii Naționale! Numele său este Sever Mureșan, și e un om care a suferit mult – și nu mereu pe dreptate! Se pare că s-a hotărât să ne spună chestiuni… de importanță națională! ● Până mâine, joc de glezne!

Free GIGI

Lasă un comentariu