Au trecut aproape două decenii de când ne lamentăm că nu avem şi noi, ca lumea bună, arbitri la turneele finale, mulţi dintre cei din corul smiorcăiţilor văzând în asta o nedreptate zbierătoare la cer, un cras caz de discriminare, ba poate chiar o conspiraţie iudeo-francmasonică menită să discrediteze geniul fluieristic românesc. Ba să avem pardon, dar parcă e mult mai bine aşa, mult mai puţin riscant.
Să fim serioşi, clanul arbitrilor n-a zămislit nicicând legende, cel puţin nu în sensul bun al cuvântului, aceştia nerămânând în conştiinţa colectivă decât prin infamii. Nimeni nu reţine vreodată numele şoferului sau pilotului care şi-a dus cu bine pasagerii la destinaţie, ci pe cel al ăluia care a provocat o catastrofă rămâne pe vecie. Şi, cum ziceam, zău că nu merită riscul.
De exemplu, povestea un ziarist român acum vreo 30 de ani că a încercat să-i ia un interviu tânărului Maradona imediat după mondialul din ’82, pe când starul argentinian era la Barcelona. Minute întregi i-a pus consângenul nostru puzderie de întrebări sud-americanului, la care acesta tăcea sfidător făcând doar din deşte celebrul gest care în toată lumea semnifică “fraiere, trebuie să dai bani pentru asta”. Exasperat de insolenţa viitoarei mari vedete, al nostru a pronunţat un singur nume, Nicolae Rainea, la auzul căruia argentinianul, care avea proaspete în memorie şi pe gambe amintirile tentativelor de asasinat la care fusese supus de rudimentarul fundaş italian Gentile, sub privirile îngăduitoare ale arbitrului bârlădean, a început să turuie timp de vreo juma de oră, ce-i drept folosind cuvinte care i-ar fi făcut să roşească până şi pe Aurică Papuaşu sau Oana Zăvoranu. Cam în aceeaşi ordine de idei să mai spunem că după finala CM din ’90 câştigată de Germania contra Argentinei după un penalty acordat de un arbitru din Mexic, al cărui nume doar Google-ul îl mai reţine acum, era să se ajungă la ruperea relaţiilor diplomatice dintre cele două state latino-americane.
Păi cum ar fi să stai cu inima cât un purice văzându-l pe Colţescu, la prea puţin timp după celebra-i tentativă de sinucidere, zbenguindu-se cu fluierul de gât pe tăpşanele braziliene ale apropiatului turneu final, mai ales dacă acest lucru s-ar petrece într-o seară cu lună plină, când pe cei ca el îi apucă pandaliile alea nasoale? Sau, ferească Necuratu’, pe Sandu Tudor…Pe pariu că în această ultimă eventualitate ar fi o catastrofă totală, întrucât, la cum îl ştim pe cel pe care o băbuţă senilă şi mioapă l-a păcălit cândva că ar semăna cu Brad Pitt, acesta, cu atitudinea sa de gardian nazist, mai mult ca sigur că nu se va lăsa până nu-i va elimina pe Messi, Aguero ori Cr. Ronaldo, poate chiar şi pe toţi deodată, că doar nu i s-o constipa fluierul chiar atunci. Nţ, nu merită riscul, dar parcă am mai spus…
Constantin DINU
2 raspunsuri la acest articol
bogdan
noi nu avem arbitri buni creca si aia din liga 4 din spania sunt peste ai nopstri
Cata
cred ca te grabesti, nu de alta, dar termenul corect este consangean……in rest, ok!