Bendeac de la Caransebeş

Mai toată lumea i-a deplâns soarta lui Mihai Bendeac după ce acesta a fost uşuit de la Antena 1 şi a căzut apoi cu turul în colţii cotarlelor asmuţite asupră-i de Dan Voiculescu, alungare survenită în poate cel mai bun al carierei sale de televiziune. Da, emisiunea pe care o înjghebase cu hamsterul ăla epileptic pe care şi-l aciuase  de pe la Cluj – Ricky, Micky, Muchi, Cici, dracu’ să-l miluiască de papiţoi – începuse să capete o consistentă doză de bun simţ, după lamentabila serie de emisuni în care caricaturiza dincolo de limitele grotescului tipologii de oligofreni, retardaţi ori Fernando de la Caransebeş, producţii tv care produceau râsete în delir printre telespectatorii din stirpea fraţilor Costea, a lui Sabin Ilie, Semeghin, Perversul de pe Târgu Ocna, Nichita din Romană sau Ilie Dobre.

Cel puţin scenetele în care îi imita pe Silviu Mănăstire şi Andreea Pora erau demenţiale.

Lipsit de emisiunea în care-şi făcea de cap şi prăvălit într-o firească depresie, Bendeacul şi-a găsit ţinte noi, pe care, lipsit fiind de adresabilitatea indirectă, prin intermediul personajelor unui scenariu prestabilit, le atacă acum făţiş, frust şi uneori cu mijloace rudimentare prin intermediul internetului. Se ştie, apogeul l-a constituit atacul aproape inuman la adresa lui Arşinel. Desigur, actorul de la Tănase, precum şi eterna sa parteneră, nu mai sunt nici pe departe aceiaşi pentru care în anii ’80 aşteptam un an întreg programul de Revelion, însă copita bendeaciană a şocat nu doar pentru că a izbit într-un venerabil coleg de breaslă, ci că a survenit într-un moment de mare cumpănă din viaţa acestuia.

În fine, chestie veche, a trecut, doar că recent cel care-l maimuţăreşte pe Fernando de la Caransebeş a recidivat într-o manieră înfiorător de abjectă, transmiţând, cu ocazia zilei de 8 martie, mesajul “La multi ani, nemernicelor!”, continuând apoi cu unele glumiţe capii, de un misoginism primitiv.

Se citează adesea exemplele unor mari actori care, interpretând ani buni un anumit rol, se identifică cu acesta şi în viaţa reală. Să fie şi cazul lui Bendeac cu Fernando? “Daaaa? Nu ştiiiiu!”

 

Constantin DINU

Lasă un comentariu