Pediatrul Ciuvică şi boala copiilor

Cobea de serviciu de la emisiunile de noapte ale Antenei 3 este un personaj atipic chiar pentru şerpăria din care face parte şi pe care o completează. Rar îţi este dat să vezi un om atât de înveninat împotriva întregii rase din care s-ar bănui că face parte, o făptură pe chipul căreia nimeni nu a văzut vreun zâmbet, decât cel mult de zombie, care pare să dispreţuiască pe absolut toată lumea, inclusiv pe conjuncturalii săi copărtaşi. Medic pediatru de profesie, acesta mărturisea că nu simte niciun fel de aplecare către meseria pentru care s-a pregătit atâta amar de ani, spunând cândva că el nici de propriul copil nu s-a putut apropia când acesta era suferind, ci a preferat să-l dea pe mâna unui coleg din vechea breaslă şi, desigur, bine a făcut.
Spunea odată un mare compozitor că ”mi-ar fi frică de omul căruia nu-i place muzica”. Bietul om a murit înainte să-l cunoască pe Ciuvică, individ care, acum vreo trei ani, cu celebra-i mutră sictirită până la autoconfuzie, acră ca după vizionarea unui film porno cu Dana Grecu, şoca public spunând că lui nu-i place absolut niciun fel de muzică. De altcineva care să spună aşa ceva n-am auzit vreodată, iar asta ar putea fi chiar definiţia Ciuvicului!
În fine, s-ar putea crede că este un demn de compasiune caz patologic de mizantropie, şi în bună măsură chiar este, unul care să constituie obiectul de studiu al foştilor săi colegi de la psihiatrie, dacă manifestările sale s-ar reduce la repulsia maladivă faţă de tot ce e omenesc – mai sunt cazuri, nu-i glumă! – şi omul şi-ar împărtăşi judicious scârba faţă de absolut toţi cei care îi bezmeticesc raţiunea prin simpla existenţă. Dar nu prea e chiar aşa, în devla sa se produc uneori modificări stridente de gradaţie a silei, chestie care ţine de un cu totul alt diagnostic, nu medical, ci (i)moral. Cum ar fi faţă de Antena lui Dan Voiculescu, pe care prin 2000 o considera “televiziunea fostei Securităţi”, ori de Adrian Năstase, cel pe care acum vreo 12 ani îl acuza că ar fi comandat arestarea sa în plină stradă şi percheziţiile “chiar şi-n scutecul copilului, oameni buni” când cu celebrul “caz
Armaghedon”, iar acum căinează amarnic soarta celui pe care însuşi îl acuzase de corupţe în acel 2002 şi din scrierile căruia citează cu evlavia colivarului, considerându-l un analist pro-fund.
Păi ce dracu’ mizantropie mai e şi asta, Mugurele, una cu voie de la stăpânire? Ori suntem ciufuţi ori nu mai suntem…

Constantin DINU

Lasă un comentariu