Românii, mai mult decât orice alt popor, sunt exagerat de sensibili la impresia pe care ei şi ţara lor o lasă în ochii străinilor, în funcţie de opiniile acestora pendulând între duioşie extremă şi isterie aşijderea. Indiscutabil, îndeosebi după aceste ultime două decenii, cea mai mare sensibilitate a românofonilor a devenit cea faţă de felul cum suntem văzuţi de foştii noştri fraţi din Hexagon, ştiut fiind că timp de aproape două secole protipendada mioritică a gândit, a bârfit, a flirtat, a flecărit şi a sforărit în limba lui Jean Valjean, dar că simpatia faţă de Franţa, dusă uneori până dincolo de limitele ridicolului, s-a atenuat considerabil după după ’90, azi neimafiind deloc la modă acea celebră butadă din perioada antebelică ce spunea că dacă “răceşte Parisul strănută Bucureştiul”. Motivele se cunosc, aşa că n-are nici un rost să mai insistăm asupra lor. Aşadar, nefiind deloc interesaţi de opiniile oficiale, diplomatice, uneori de o politeţe jenantă prin doza indecentă de ipocrizie, ne-am orientat către franţuzul frust, către blogerul parizian, către Jean-ul posac şi brusc extrovertit în faţa tastaturii şi a monitorului, aşa că am dat căutare pe Google-ul lor şi am tras cu ochiul pe forumurile unde se vorbea de România şi de consângenii noştri, de aici şi de acolo.
Am dat mai întâi, pe un site destinat impresiilor de călătorie, peste un francez, Damien, care se pregătea să plece spre ţărişoara noastră şi le cerea sfaturi şi informaţii celor care fuseseră sau auziseră cum e pe aici, îndeosebi despre cum sunt vazuţi francezii, străinii în general, dacă sunt mulţi hoţi şi escroci, dacă merită să viziteze capitala şi celebrul palat al lui Ceauşescu şi alte asemenea chestii de bun simţ. Primul care s-a băgat în seamă a fost un flăcău ce semna Vikingix, care ştia România de prin 1995, şi care ne-a uluit cu următorul răspuns: “La nivelul ospitalităţii românii sunt formidabili, a fost una din cele mai frumoase călătorii ale mele. E recomandabil să vorbeşti cu oamenii, căci, atunci când cunoştinţele de limbă o îngăduie, vor şti să te îndrume. Bucureştiul nu m-a încântat, dar nici n-am avut mult timp să-l cunosc, în schimb Delta Dunării, cu peisajele sale sălbatice, mănăstirile din Moldova, Carpaţii, oraşe precum Sibiu sau Timişoara, merită orice efort”. Măi să fie!
“De ce-or cârti agenţiile de turism, condiţiile sunt la înălţime?”
Ceva mai jos şi în completare vine o fată ce se recomandă Miriam, recent întoarsă după o vacanţă de trei săptămâni în România, care nu-şi înfrânează deloc extrazul: “Un voiaj excepţional! Mulţumim lui Thomas care ne-a făcut un itinerariu de vis şi ne-a cazat în casele unor oameni extraordinari de drăguţi şi foarte interesanţi. De ce-or cârti (“snober”) micile agenţii de turism, căci condiţiile sunt la înălţime?!”
“Dacă ştii câteva cuvinte româneşti, ai ţuica asigurată”
Şi mai jos apare o altă tanti care spune că, în general, francezii sunt bine văzuţi la noi – dă şi un procentaj, 90 la sută – şi că “mulţi români, îndeosebi cei mai în vârstă”, ştiu destul de bine limba franceză şi sunt foarte fericiţi să ţi-o demonstreze. E bine să le răspunzi şi cu câteva cuvinte româneşti, astfel vei avea ţuica (băutură locală) asigurată. Cât despre bucătăria românească, acesta nu e prea fină, dar excelentă. Aş recomanda caşcavalul pane şi sarmalele…mmm, deja salivez când îmi amintesc”
Un ardelean le recomandă francezilor să evite capitala
O alta franţuzoaică zice că urmează să viziteze România împreună cu soţul şi cu copilul în vârstă de doi ani şi jumătate şi îi chestionează pe posibilii vizitatori asupra a vreo 20 de destinaţii, mănăstiri, burguri săseşti, staţiuni de pe Litoral, obiective din Capitală, Delta, Maramureşul etc. Primul care-i sare în ajutor e o loază de ardelean care şi-a franţuzit numele, Christhi, acesta somându-i cu majuscule să evite (EVITEZ) Bucureştiul, întrucât – marota lor! – ar fi “un oraş urât şi zgomotos, dominat de bandiţi, ale căror victime predilecte sunt turiştii străini”, recomandându-i să viziteze oraşele din Transilvania. Femeia insistă, totuşi, vrea să ştie concret de ce trebuie să evite capitala ţării.
“Prin Bucureşti mă plimb singură chiar şi la 5 dimineaţa, în Bordeaux n-aş avea curajul ăsta!”
Intervine apoi o alta franţuzoica pe care capitala n-o dezgustă deloc, recomandându-i să viziteze în primul rând Muzeul Satului: “Bucureştiul e un oraş interesant, fiindcă există un amestec de arhitectură clasică, modernă şi chiar comunistă”. Replica finală şi decisivă va aparţine unei alte dudui originare din Franţa, care mărturisee că se află de şase luni în ţara noastră: “România e un loc care te intrigă, unul al contrastelor care-ţi creează impresia revenirii la origini, la tradiţii, chestii pe care occidentalii le-au pierdut. Aş vrea să mă refer şi la discuţia de mai sus. Nu că România ar fi o ţară foarte sigură, dar personal nu am nici o problemă să mă plimb singură prin Bucureşti chiar şi la 5 dimineaţa, lucru pe care la Bordeaux nu mi l-aş permite!” O impresie chiar mai exaltată are o copilă care, vorbind despre Bucureşti scrie aşa: “Oraş divin! E frumos peste tot, dar data viitoare aş vrea să merg în Transilvania, pe care aş vrea să o cunosc călare. Mai există amatori?”
Constantin DINU
Constantin DINU
Lasă un comentariu