Propulsarea Gabrielei Szabo în fruntea MTS demonstrează o dată în plus că acest minister este considerat de către politiceni drept un ciuruc, o sinecură tihnită pentru vreun nepot de cine ştie ce mahăr ori pentru momirea într-o alianţă de guvernare a vreunui partiduleţ stingher prin paralament, ceva în genul tevaturilor care se fac ciclic cu cei de la UDMR. La câte gafe s-au făcut, n-ar fi de mirare ca desemnarea fostei atlete pentru respectivul portofoliu să se fi făcut chiar pentru rezonanţa ungurească a numelui său, asta în toiul negocierilor cu răzgâiaţii de la UDMR, deşi biata fata a spus în repetate rânduri că nu ştie o iotă în maghiară.
Dar să zicem că numirea s-a făcut doar în virtutea impresionantei cariere a fostei semifondiste, aşa cum din când în când mai cere câte un bezmetic, cică pentru că doar cine şi-a istovit sufletul pe arene şi s-a giugiulit cu perfomanţa ar trebui să conducă destinele sportului. Zău? Ia mai gândiţi-vă puţin ori contemplaţi ce face femeia aia la CS Dinamo.
Cam aşa şi cu Gabriela. Plecată de la 14 ani de acasă aceasta, până la finalul carierei, a trăit doar după un program încropit de alţii, în cazul de faţă de cel care avea să-i devină soţ, Zsolt Nu-ştiu-cum. Ani întregi, zi de zi, viaţa acesteia s-a identificat cu antrenamente epuizate adesea în solitudinea unui deşert african, cu nesfârşite cantonamente ori naveta între camera de hotel şi pista de alergat. Cu riscul de a crea vreunor prostovani impresia unei lipse de respect faţă de o mare campioană, nu putem să nu conchidem că un astfel de ritm de viaţă i-a stopat ori i-a încetinit maturizarea, lucru care, de exemplu, s-a văzut când cu acea penibilă gâlceavă cu Violeta Beclea, când cele două mari sportive s-au făvut “boccii” una pe cealaltă, scandal care avea să se mute pe sălile de tribunal în ceea ce presa vremii avea să denumească “Procesul maimuţelor”.
Şansa Gabrielei Szabo şi a sportului românesc ar fi ca respectiva funcţie să fie chiar o banală sinecură, care să implice foarte puţin intervenţia titularului fotoliului ministerial, că altminteri ar fi jale mare.
Constantin DINU
Lasă un comentariu