La fel ca și mine, mulți comentatori sau actori ai scenei politice nu au agreat inițial prezența și prestația lui Gabriel Oprea. Stilul său rigid, milităros, fără verbul specific vedetelor politicii, dar mai ales trecerea bruscă din justiția militară în injustiția proverbială a partidelor, plus background-ul obscur al unei stări materiale foarte solide – ei bine toate acestea au făcut din generalul politician un pai în ochiul multora mai sus menționați.
A urmat apoi spargerea cutumelor parlamentare prin înființarea unui partid (parlamentar) în timpul mandatului, chestiune inadmisibilă până atunci, apoi un șir de ”reeveluări”, prin treceri succesive dintr-o formulă guvernamentală în alta, fapt taxat imediat drept ”imoral” de către observatori.
Dar tot observatorii – implicați sau imparțiali – au început să observe trei aspecte: 1 – Gabriel Oprea și al său UNPR au devenit indispensabili pentru guvernare, în mijlocul discuțiilor sterile și chiar false despre teoriile dreptei și stângii, Oprea și partidul său rămânând un factor (uneori principal) de echilibru; 2 – elementul de progres (prezent în titlul formațiunii) este materializat prin structura principalelor personalități ale partidului, dar și prin figuri din teritoriu – oameni care îmbină manageriatul economic cu cel politic, au cunoștințe în domeniul informațiilor, un grad de cultură deloc de neglijat precum și o înțelegere a unei anumite discreții a fenomenlui (politic); 3 – un spirit de echipă mult peste al celorlalte partide, bazat pe o respectare a cuvântului între colegi – astfel că apreciez, în baza datelor pe care le am, că este grupul politic ce a respectat cel mai mult promisiunile făcute celor ce au contribuit la creșterea partidului.
Cine studiază fenomenul Oprea, sesizează și alte două aspecte – primo, asemănarea cu un episod marcant al trecutului – apariția Partidului Liberal, în jurul lui Ion Brătianu, revoluționar și mason, eveniment novator care a capacitat forțe politice după modelul (pe scurt) susmenționat; secundo, alinierea la un nou val politic european, mai bine zis euro-asiatic, remarcabilă în această direcție fiind figura lui Aleksandr Dughin, personalitate complexă – agreat de puternicul țării, Vladimir Putin, la fel cum Gabriel Oprea pare a avea un statut aparte în fața președintelui Traian Băsescu.
Ieșind din tiparele vieții politice obișnuite, creația politică a domnului Oprea nu se remarcă prin șuvoaiele de vorbe goale, imprecații și acuzații televizate, ci printr-o eficiență discretă, cel puțin pentru cei ce înțeleg să se acordeze la semnalul politic transmis de general. Or, dintre multele apariții politice ale anilor din urmă, este pentru prima dată când o idee are și ceva nou – dar și este aplicabilă, în socialul general, și, mai ales, aplicată, în particularul grupului (politic).
Dragoș DUMITRIU
2 raspunsuri la acest articol
NIK
SA VOTEZE LEGEA AMNISTIEI CA DE ACEEA AM VOTAT USL SI VOI VOTA USD. SI SA IASA SI NE GIGI !!!!!
d.d.r
Domnule Dragos,
…sa fortezi o apropiere intre Ionel Bratianu si…alde Oprea,sa poti banui o paralela intre “izmenar” si Putin(O,Doamne!)sa vezi un factor de echilibru la un tip care a debalansat doua guverne, jucand la suma fixa,zau ca sunteti de o generozitate pe care individul n-o merita! Si are o carisma de anti-leader, mai ceva decat Varanul! Iar “izmeneala” aia cu …ridicarea in grad a unora de nu facura nici armata,dovedeste ca n-are nici minte …de civil,Si asta inca de pe vremea cand era vicepresedinte la Jiul Petrosani,adus acolo de Luceafarul Huilei!
Cum o fi ajuns conducator de doctorate unul care se descurca “oral”doar cu cateva zeci de cuvinte,nu stiu!Dar as vrea sa aflu!