E fabulos contactul dintre omul mediocru şi cultură! Lui, mediocrului, i se pare că dacă a aflat el ceva, nimeni nu mai ştie de chestia asta. Exact ca in vechea poveste cu Polichinelle, care credea că, dacă a rupt o pagină din acel cod penal, nimeni nu va mai şti “secretul” său. Şi să te ferească Dumnezeu de fermitatea mediocrului.
De exemplu, Grigore Cartianu, cel care mai anii trecuţi se trăgea de perii pubieni cu un ilustru dobitoc de lux, de limbă portugheză, dar muuuult mai deştept ca el, i-a dedicat acum vreo 15 ani o carte lui Hagi- un fost mare fotbalist român – , pe care-l gratulează de vreo 44 de ori cu infamanta etichetă de “ucenic vrăjitor”, lui părându-i-se o laudă fără de seamăn, ceva în genul “micul vrăjitor”. Nţţţ, Grigore, mă băiete, asta, dimpotrivă, e o mare, foarte mare, infernală insultă, după cum rezultă din celebra poezea a unui neamţ pe nume Goethe. Însă tu, Grigore, ziarist la cap, poate ar fi trebuit să te interesezi în jur, la cei de lângă, la Tolontan sau Ioaniţoaia, care sigur ţi-ar fi spus că sintagma aia se traduce prin “nepriceput”, ““elev prost”, “loază”… Nu cum ţi-ai închipuit matale. Mă crezi?
Altul, Cornel Dinu, se înverşuna mai anii trecuţi contra unui (fost?) acţionar de la Dinamo, comparându-l pe acesta cu marii corifei ai comunismului, “Troţki, Beria & şi Ostap Bender”.Hopaaa!… Asta ţine, poate, doar la Bigică Eftimescu, Jean Grama sau Agamiţă Anghelache, că Bender ăla nu numai că nu a existat vreodată în realitate, dar chiar a fost, ca personaj, întruchiparea inadaptabilui în acei primi ani ai stalinismului, unul dintre cei mai fascinanţi eroi ai literaturii din toate veacurile. Pe cuvânt! Ca să nu mai vorbim că tot acesta, vrând să facă o remarcă oarecum caustic la cei din Ghencea Stadion, a zis că respectiva echipă îi aduce aminte de (piesa) “Steaua fără nume” a unuia Al. Mirodan, nu a lui Mihail Sebastian, după cum credea absolut (dar absolut!) toată lumea.
Ceva mai simpatic a fost, acum multă vreme, nen-tu Imi Ienei. Nu, nu când i-a cerut lui Adi Matei să-l marcheze pe Di Caprio, confundându-l, desigur, cu Di Canio, ci când a spus “Nu-mi fac iluzii, ca să n-am deziluzii.” Iarăşi hooopa! Aici e vorba de plagiat pe faţă, nu şi de copy/paste, căci replica respectivă se regăsteşte în repertoriul unui personaj din piesa “Gazetarii”, jucată cu mare success prin anii ’50 şi aparţinând unui sinistru, dar pe alocuri genial, Al. Mirodan (n.n. autor şi al “Celebrului 702”), decedat de doar câţiva ani acasă la Tel Aviv. Ce mică e lumea!…
Mda, măcar la Ienei s-ar justifica prin celebra-i legătură cu lumea teatrului, fără a mai vorbi de o fostă mare actriţă, Vasilica Tastaman, care i-a fost chiar soţie. În rest?…
Constantin DINU
2 raspunsuri la acest articol
Massina
Pai si care-i scopul articolului pana la urma ? Sa arunci cu rahat in altii ca sa apari tu destept ? ai rascolit tu prin rahat si ai gasit ceva demn de mentionat si cu un scop foarte maret. Ai scris tot articolul pe tonul unuia care tocmai a descoperit coada la pruna !
artur
Il atacati pe domnul Cartianu, dar problema este ca dumneavoastra, prin limbajul pe care il adoptati, sunteti chiar un ilustru necunoscator al limbii romane. Pe langa faptul ca scrieti precum se vorbeste in cartier, articolul nu are nici cap, nici coada. De fapt, nu e nici macar articol, ci o emanatie de la betie. Mai bine ar fi sa puneti mana pe gramatica, sa vedeti cum se scrie un articol si apoi sa mai scrieti. Succes!