Se încearcă „ mazilirea” lui Burleanu?

Nici nu s-a „încălzit” bine Răzvan Burleanu și deja sunt unii conducători de Asociații Județene, conducători de cluburi, patroni traumatizați politic, mai mulți fotbaliști, dintre care majoritatea din „Generația de aur” a fotbalului românesc, total nemulțumiți, care contestă alegerile de la FRF. Este clar că, dacă se repetă alegerile, Burleanu, oricâtă susținere ar avea, nu mai câștigă.

Este limpede că mass media, dar mai ales foștii mari fotbaliști ai țării, spun în comentariile lor că federația trebuie condusă de o personalitate fotbalistică de notorietate incontestabilă atât în țară, cât mai ales în străinătate. Și cum o parte a politicului (aripa tânără) este nemulțumită că nu a pus mâna pe întreg fotbalul, s-ar putea să asistăm la un “ping-pong” politico juridic de tot râsul. În momentul când se ajunge la instanța judecătorească, nimeni nu mai este sigur de nimic. Acum văd că deja își fac încălzirea Puiu Iordănescu, cel mai bine cotat politic, Gică Hagi, cel mai mare fotbalist român, apreciat și pentru ce face cu școala lui de fotbal, în care și-a investit o mare parte din avere, înțeleg că este curtat și Ionuț Lupescu, care deocamdată “nu dă vrabia din mână pentru cioara de pe gard”. Speculații sunt multe, “foștii” au, încă, destulă putere. Deocamdată, Mircea Sandu nu dirijează “complotul”. El este mulțumit cu ce s-a ales după aceste alegeri contestate.

Prevăd un scandal balcanic de toată frumusețea, dar că Burleanu va fi îndepărtat așa de ușor de la FRF, asta nu o mai cred. Nemulțumirile vor veni odată cu restructurarea fotbalului românesc la toate nivelurile, și mai ales dacă se așteaptă prea mult promisiunile făcue în privința facilităților și a îmbunătățirii condițiilor financiare și de infrastructură.

Activitatea lui Burleanu ar trebui analizată măcar după o perioadă de doi ani. Lăsa-ți-l, fraților, să vedem ce poate, că a fost ales în modul cel mai democratic și mai transparent posibil. El a participat la alegeri organizate de altă echipă, de angajați ai FRF. Burleanu nu a greșit cu nimic, pentru că nu el a propus cine să voteze și cine nu.  Nu putem trăi fără balamuc în această țară? Gata, ce a fost, a fost, și am intrat în normalitate. Cât va ține această stare, vom vedea, iar cancanurile, veninul și nemulțumirile nu vor dispărea, mai ales că și mass media trebuie să trăiască. Așa că previziunile Oracolului încep cu: “Nu vă fie frică, Burleanu nu pică!” În viitor, președintele FRF va fi Cristi Chivu, dar va trebui să mai aștepte și să nu intre în vreo ”combinație” de manager-procurator de jucători. I-ar fi fatală această alegere!

Să auzim numai de bine!


9 raspunsuri la acest articol

  1. Daniel LUPU

    Mare imi este mirarea in legatura cu atentia pe care v-o acorda media romaneasca. Va rog sa ma iertati ca v-o spun direct dar, dumneavoastra sunteti de fapt un impostor. Nu un oracol. N-am inteles niciodata din ce motiv ati fost si sunteti atat de mult bagat in seama. Este adevarat ca sunteti abil. As spune si foarte siret. Si destul de haios. Si atat. Dar, in acelasi timp, lipsit de substanta. Nu stiti sa vorbiti corect si coerent, nu depasiti nivelul unui semidoct. Ar fi culmea sa stiti sa va exprimati in scris! Articolele nu sunt scrise de dumneavoastra deoarece e clar ca nu detineti instrumentele lingvistice si de punctuatie necesare. Poate ar fi mai bine sa va retrageti definitiv. Daca media romaneasca e atat de jos incat va tot gadila vanitatea, aveti dumneavoastra bunul simt si constatati ca e timpul oamenilor cu adevarat de valoare. Dumneavoastra ati fost un “descurcaret”. Ar trebui sa va ajunga. Oricum ati obtinut mult prea mult datorita lipsei de educatie a acestei natii.
    Va multumesc pentru intelegere. Sper ca ati avut-o.

    Răspundeţi
    • Oracolul de la BALCESTI

      va apreciez tonul civilizat al comentariului. va garantaez ca materialele semnate de dumitru dragomir sunt scrise de cel care isi alatura numele articolelor. in ceea ce priveste semnele de punctuatie, pana si dumneavoastra vi s-a intamplat sa aveti o mica problema in text. in speranta ca ne veti mai citi si scrie, va dorim o seara placuta!

    • Nea Puiu

      Auzi domnu’Daniel.Mata pricepi cat de cat valoarea semantica a cuvintelor pe care le folosesti?Pai daca este haios , siret , abil , pai asta este exact ce trebuie… pentru mass-media.
      Deci are si minte… Dragomir asta pe care tu il faci …semidoct (!?) Adica doct pe jumatate ?! Vreau sa vad daca ai un dictionar in casa ; ia zi tu ,”doct”-ule,cunosti sensurile acestui cuvant?
      De ce sa se “retrada”,acum scrie,bine-rau,pe banii lui.
      Iar tu il injuri tot pe banii lui! Esti corect?E…corect??

  2. mihaic3001

    Nu, nu va pica Burleanu. În plus, dacă este adevărat şi nu sunt doar speculaţii de presă, Iordănescu ar cam fi cazul să ne mai lase, oricât fotbal a jucat la viaţa sa şi mă rog, ce a mai făcut el. În acest moment, Iordănescu nu mi se pare de cât un ins plătit cu mulţi bani de FRF … degeaba. Să fim serioşi, Iordănescu nu ajută cu nimic FRF-ul. Doar că “extrage” o sumă de bani de acolo şi atât. După cum aţi precizat şi dvs., da, într-adevăr, Burleanu trebuie lăsat vreo 2 ani să vedem ce face şi ce nu. Cred că uşor, uşor, omul îşi va face treaba. Aiureala asta că trebuie să fi fost mare fotbalist, sau fotbalist să poţi conduce o federaţie, este o tâmpenie. Trebuie să ai aptitudini manageriale. Dar mă rog, la noi la românica, printre “microbişti” cu 5 clase şi care dau cu ghioaga pe stadioane … merge … harneală ptr. cretinoizi. Nu cred că Gică Hagi încearcă vreun complot împotriva lui Burleanu (oricât de corecte sau incorecte au fost alegerile) şi mai cred că nici nu este potrivit ptr. funcţia de preşedinte al FRF. În ceea ce îl priveşte pe Chivu, da, acesta poate deveni peste ceva timp preşedintele FRF cu condiţia ca acum, să intre în acest sistem, să capete câţiva ani de experienţă în cadrul acestei instituţii şi apoi să candideze ptr. această funcţie. Aşa, hodoronc-tronc, de mâine hai să-l punem acolo pe Chivu că-i Chivu, nu merge. Intră tată în sistem, vezi cum se conduce o instituţie, care-i sunt nevoile, ce strategii se adoptă, ÎNVAŢĂ de la cei care o conduc şi după aia.

    Răspundeţi
  3. KuKluxKlan

    Nea Mitica,fac pariu pe cât vrei ca Burleanu nu prinde Craciunu’.

    Răspundeţi
  4. d.d.r.

    Domnu’Presedinte,
    Ziceati ca in vreo 2 ani ne dam seama daca Burleanu e bun sau nu? Bun la ce,bre?
    Dar omu’are valoare…la selectia de la nationala, s-a priceput din prima! Vedetzi cum a ghicit-o cu Radu,nici nu m-ar fi dus mintea!Adevarat, are si bulan dupa cat de prost a jucat Ratz cu Real Madrid…Dar nu-i normal sa se duce si in England ,sa vada …cum joaca Ratz acolo?Ar fi normal…
    Sau sa se duca la Madrid, sa vorbeasca cu Gica Craioveanu,sa cunoasca ,asa,un punct de vedere neutru despre …Ma rog , gaseste el un motiv,ca doar e un om politic serios…Si mai stiu pe cineva la Miami cu care s-ar putea consulta !A,nu , ca asta-i acum la Poarta Alba…
    Apropo,Nea Mitica,ce-ar fi sa facem la FRF si o sectie de fotbal american?Un schimb de experienta,ceva?

    Răspundeţi
  5. allenatore

    razvan burleanu trebuie sa-si termine mandatul. mai rau decat cu mircea sandu nu poate fi. despre chivu. deocamdata baiatul doar a dat cu sutul in minge in timp ce burleanu a demonstrat ceva in management sportiv la minifotbal

    Răspundeţi
    • np

      Bai frate,pe ce lume esti?Pai tocmai la chestia aia cu “managementu”s-a facut si de ras si de dat la DNA
      Pai nu auzira-ti ca si-a tras firme si pe numele lu’tacs-o si pe-a lu’ frate-sau? Si ca a dat gherla in amandoua?

  6. Dan

    Nu știu care ce scrieți și cine-i responsabil cu semnele de punctuație, da` angajați-va fraților un corector, păcat de site, aveți și diacritice…
    Nu pociți limba română! “Lăsa-ți-l” nu se desparte așa, în două silabe, ca în text.
    Corect este “Lăsați-l”, forma scurtă de la “îl Lăsați”.
    Ne lăsați? Așa da.
    Așa nu: ne lasa-ți!

    Răspundeţi

Lasă un comentariu