O lume nebună

Rău fără prieteni, rău cu prieteni… Mă uitam cu cât cinism îi explica ”Fratele cel mare”, vicepreședintele SUA Joe Biden, premierului polonez că este cazul ca Polonia să acorde mai mare atenție sporirii dotării militare. Adică Polonia trebuie să cumpere mai multă tehnică militară americană. De fapt, așa se scriu ”facturile” în situațiile crizelor moderne – cei puternici iau teritorii, ocupă zone cu resurse naturale și îi pun pe cei mici să plătească.

În afara puterii militare, rușii au de partea lor și o argumentație extrem de pertinentă, în opinia mea,  ce nu lasă loc de replică. Dealtfel, niciunul dintre cei ce condamnă hotărârea Moscovei nu prezintă decât afirmația ”Nu se poate compara situația din Crimeea cu Kossovo”… și atât! Adică tot ce spune NATO este axiomatic. Nimic mai fals, iar toate acțiunile pactului militar nu au avut până acum ca scop decât îmbogățirea SUA și a unor multinaționale – mai ales cele din zona producției militare.

Pentru lumea nebună în care trăim, drama unor popoare din estul Europei nu reprezintă o rană a secolului XXI, ci doar teme pentru scenarii de film, pentru teme de propagandă la nivelul noilor generații de îndoctrinați, poate și pentru reclame comerciale.

Lumea noastră mică este o piesă din puzzle-ul celor ce cred că, stăpâni fiind ai bilanțurilor, armelor și imaginilor sunt capabili să reconstituie marele joc după cum poftesc ei. Le dau însă o veste – ei, americani, ruși, englezi NU sunt Dumnezeu.

Dragoș DUMITRIU

Lasă un comentariu